ro   en      
 
 
 
 

info

Interceptările telefonice erau discutate în ședința de sumar a News of the World
newsoftheworld 
Rupert Murdoch și fiul său, James Murdoch, ar putea fi chemați din nou la audieri în Parlamentul britanic, după ce un fost reporter al News of the World a arătat că interceptările telefonice erau "îndelung discutate" în ședința de sumar a publicației, a declarat parlamentarul laburist Tom Watson citat de The Guardian. Cotidianul britanic scrie că Clive Goodman, fost reporter la News of the World, arată într-o scrisoare, ce a fost scrisă în urmă cu patru ani dar publicata abia marți, că interceptările telefonice erau discutate în ședința de sumar a publicației, însă Andy Coulson, fost redactor șef al tabloidului, a interzis orice referire la acest subiect. Acesta din urmă, care a susținut că nu a știut nimic despre aceste practici ilegale, a fost arestat în 8 iulie de poliție și ulterior eliberat condiționat. Acesta demisionase în 2007 de la tabloid și fusese numit director de comunicare al primului ministru David Cameron, un post pe care a fost nevoit să-l abandoneze în luna ianuarie din cauza acestui scandal. Continuarea pe HotNews.ro

Share
 
> Calendarul incoruptibililor
22 februarie '13
> O zi din viața unui jurnalist
19 februarie '13
> Sărbători Fericite!
12 aprilie '12
> Facebook not found
07 martie '12
> Ce job pot avea, ca jurnalist?
23 februarie '12
> Băcăuanii spun STOP-ACTA!
09 februarie '12
> Jurnalist AFP, ucis în Siria
08 februarie '12
> Presa din România, sub lupă!
09 ianuarie '12
> La mulți ani!
21 decembrie '11
> Întîlnire cu România Curată
08 decembrie '11
> RTV devine România TV
30 noiembrie '11
> La mulți ani, Radio Guerrilla!
29 noiembrie '11
> Protocol între CSM și CNA
18 noiembrie '11
> Alternativ: Taraf de Haidouks
14 noiembrie '11
> Realitatea își cere insolvența
05 septembrie '11

   
   
parteneri si sponsori

   
   
acasa   |   acasa   |   info   |   echipa   |   tips   |   proiecte    |   contact copyright © 20011 | AJO - Asociatia pentru jurnalism si online media